Divizia “Pui de o zi” a companiei a fost prima ramură dezvoltată la nivel naţional şi a început acum 7 ani prin importul şi distribuţia unei game variate de pui de o zi: pui de găină colorati supergrei, pui de curcă, de bibilică precum şi boboci de rață sau gască. Fiind într-o permanentă preocupare faţă de calitatea geneticii livrată clienţilor noştri, în fiecare an intregim produsele cu cele mai competitive la nivel european.
 Puii sunt livraţi pe toată durata unui an, pe baza unor comenzi prealabile şi a incheirerii unor contracte ferme de colaborare. În ceea ce priveşte transportul, acesta se desfăşoară în condiţii corespunzătoare de bisecuritate, maşinile fiind autorizate conform normelor sanitar-veterinare şi utilate corespunzător pentru a maximiza comfortul puilor şi a minimiza riscul mortalităţii. La livrare, clientul va primi certificat sanitar-veterinar de transport, declaraţie de conformitate şi aviz de însoţire a mărfii.
 Pentru a întregi ciclul creşterii puilor, punem la dispoziţia partenerilor noştri atât baza informaţională necesară cât şi hrană adaptata geneticii noastre în funcţie de specie/vârstă cat şi accesorii de hrănire, adăpare şi încălzire. Astfel devenim candidatii ideali fermelor mici si mijlocii.


Chinese (Simplified)EnglishFrenchGermanItalianRomanianSpanish
Devino partenerul nostru!
Send
BeTheme WordPress Theme